Luptă lupta cea bună a credinței
Lecţia 8 Echipamentul pe care îl folosim • 111
9. Sabia Duhului este Cuvântul lui Dumnezeu, Scriptura ieşită (inspirată) din gura lui Dumnezeu, eficientă în pregătirea pentru tot ceea ce trebuie să răbdăm şi să perseverăm în chemarea noastră în Cristos. Citește 2 Timotei 3. 16-17. Fă o listă cu trei lucruri pe care Biblia le afirmă în vederea echipării pentru orice lucrare bună. 10. Trebuie să mai adăugăm credinţei noastre și calităţile evlaviei care ne va face productivi de-a lungul vieţii creştine. Citește 2 Petru 1.3-11 şi răspunde la următoarele întrebări. a. Ce ne-a dat dumnezeiasca Lui putere (v. 3)? b. Din moment ce avem promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, la ce suntem părtaşi (v. 4)? c. După ce ne îmbogăţim credinţa noastră cu fapte bune, ce altceva ar trebui să căutăm (v. 5-7)? d. Cum putem să ne păzim de ineficienţă şi lipsă de productivitate în cunoştinţa Domnului (v. 8)? e. Ce este adevărat despre cel căruia îi lipsesc aceste calităţi (v. 9)? Fiecare credincios în Isus Cristos este în război cu lumea, firea şi diavolul. Aceasta nu este violenţă împotriva oamenilor sau luptă fizică, ci o confruntare cu duhurile răutăţii din locurile cereşti, care caută să înşele, să desfigureze şi să distrugă credincioşii prin folosirea falsurilor şi a înşelăciunii. Diavolul dă târcoale ca un leu, căutând pe cine să înghită (1 Petru 5.8-9), dar noi trebuie să veghem, să fim conştienţi de planurile şi dispozitivele lui. Atacurile împotriva minţilor şi inimilor noastre vor fi neoprite si înverşunate. Dumnezeu a oferit credincioşilor armura cerească, „toată armura lui Dumnezeu”, pentru ca să se poată împotrivi dușmanului în războiul spiritual. Arma aleasă de inamic este minciuna, pe care Biblia o portretizează ca fiind săgeata arzătoare a celui rău, ce poate fi stinsă doar cu scutul credinţei (una dintre componentele armurii lui Dumnezeu). Mai mult, ni se oferă centura adevărului, platoşa neprihănirii, încălţămintea Evangheliei păcii, coiful mântuirii, sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu. Niciodată să nu descurajezi în acest război spiritual : „Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Cristos. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste.” (2 Timotei 2.3-4.) Atacurile duşmanului sub forma minciunilor, acuzaţiilor, condamnărilor
Rezumat
Made with FlippingBook flipbook maker