Luptă lupta cea bună a credinței

Lesson 9 Rezistenţa pe care o arătăm • 127

2. „Nu văd cum aş putea reuşi fără poporul lui Dumnezeu! Ei au făcut toată diferenţa.” Un frate L-a cunoscut pe Cristos în închisoare şi imediat după eliberare s-a botezat într-o biserică locală. A petrecut cât de mult timp a fost posibil cu credincioşii din congregaţie. A participat la serviciile divine şi la studiile biblice şi și-a făcut prieteni în biserică. A sprijinit eforturile bisericii de a face evanghelizare ca și voluntar şi a cerut sfatul pastorului în problemele cu care se confrunta în viaţa lui personală. Timp de mulţi ani, această adunare de credincioşi a devenit familia lui, a doua lui casă. Reflectând la modul în care Dumnezeu l-a folosit pe păstor şi pe credincioşii din biserică, a spus „Nu văd cum aş putea reuşi fără poporul lui Dumnezeu! Ei au făcut toată diferenţa. Sprijinul lor, dragostea lor şi sfatul lor sunt motivul pentru care slujesc pe Domnul astăzi.” În ce fel ne ajută acest exemplu să înţelegem rolul altor credincioşi ca să perseverăm în credinţa noastră? 3. „Când vor începe lucrurile să se schimbe? Mă lupt cu această încercare de atât de mult timp. Se pare că trebuie să aştept la nesfârșit!” Uneori viaţa creştină este încântătoare, cu lecţii noi şi victorii care vin una după alta, producând în noi sentimente de surpriză, încântare şi bucurie. Alteori, poate fi lentă şi dificilă, plină de probleme şi încercări care durează un timp mai îndelungat, fără să se întrezărească vreun semn de alinare. Credincioşii pot deveni uşor descurajaţi după o mare durere, de exemplu suferinţa unei boli prelungite, pierderea unei persoane iubite sau lupta cu un eşec moral. Una dintre cele mai importante lecţii pentru maturizarea creştină este învățarea întâmpinării Domnului în mijlocul luptei dificile. Avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a ne duce prin încercări, ca să le putem răbda. Din acest motiv disciplinele vieţii de creştin sunt atât de importante. În ciuda sentimentelor noastre sau mersului lucrurilor, trebuie să perseverăm în rugăciune, în părtăşie cu urmaşii lui Cristos din biserica locală, în Cuvântul lui Dumnezeu şi în umblarea cu Domnul. De ce este atât de important să nu lăsăm niciodată lucrurile pe care le experimentăm să aibă cuvântul final despre răbdarea în încercare? De ce este periculos să permitem emoţiilor şi reacţiilor noastre în faţa circumstanţelor să dicteze modul în care Îl urmăm pe Cristos, fie că este vorba de felul în care urmăm disciplinele sau umblarea noastră împreună cu alţi creştini în părtăşie? Într-adevăr, principiul central al creşterii în Cristos este învăţarea perseverenţei, vegherea şi vigilența în luptă. Trebuie să ne străduim să alergăm înainte pentru premiu, indiferent cât de greu va fi. Însă nu facem aceste lucruri singuri. Avem resurse care ne împuternicesc să păstrăm curată chemarea noastră pe măsură ce perseverăm în lupta cea bună a credinţei. Duhul lui Dumnezeu ne încurajează – El locuieşte permanent în

Conectare