Luptă lupta cea bună a credinței
52 • Luptă lupta cea bună a credinței
Cristos Învăţătorul meu, Cristos călăuza mea, Cristos stânca mea, în Cristos mă ascund; Cristos pâinea veşnică, Cristos Şi-a vărsat preţiosul sânge; Cristos ne-a adus aproape de Dumnezeu, Cristos Cuvântul veşnic; Cristos Stăpânul meu, Cristos Capul meu, Cristos, ce a sângerat pentru păcatele mele; Cristos gloria mea, Cristos coroana mea, Cristos Sămânţa de mare renume; Cristos Mângăietorul meu ceresc, Cristos Nădejdea ce rămâne mereu aproape.
~ H.W.S. The Speakers Quote Book: Over 4,500 Illustrations and Quotations for All Occasions. Roy B.Zuck, Grand Rapids, MI: Kregel Publications, 1997, p. 57.
Strig ă tul inimii c ă tre Dumnezeu
Dumnezeule veşnic, Dumnezeule şi Tată al Domnului meu Isus Cristos, Îţi mulţumesc că m-ai făcut una cu Fiul Tău. Îţi mulţumesc atât de mult, Doamne, pentru multele minunate daruri şi binecuvântări pe care le am primit prin Cristos, dar Îți mulţumesc în mod special pentru marea binecuvântare de a mă face un membru al poporului Tău, al Bisericii Tale şi al Trupului lui Cristos. Prin credinţă, m-ai făcut una cu toţi ceilalţi credincioşi şi mi-ai garantat atât onoarea, cât şi datoria de a trăi, a creşte şi a sluji împreună cu ei într-o biserică locală, o adunare vie revelată ca familia Ta, ca şi Trupul lui Isus şi Templu al Duhului Sfânt. A Te cunoaşte înseamnă a-Ți iubi oamenii, pentru că Tu eşti dragoste. Ştiu că nu ai intenţionat să îmi trăiesc viaţa creștină ca o marionetă, să încerc să lupt lupta cea bună a credinţei de unul singur şi izolat. Călăuzeşte mă spre biserica locală unde doreşti să cresc, alături de un păstor care poate să aibă grijă de sufletul meu şi creştini pe care să îi iubesc –acei parteneri de luptă împreună cu care să îmi pot folosi darurile să zidim pe măsură ce mărturisim dragostea Ta celor din jur. Îţi mulţumesc pentru biserica Ta. Fă mă un membru blând și plin de roadă al poporului Tău şi ajută-mă să cresc în părtăşia cu ei, de dragul lui Cristos, Amin. Pe site-ul www.tumi.org/sacredroots, avem o secţiune dedicată resurselor adiţionale scrise şi video. John Eldridge. Epic: The Story God Is Telling . Thomas Nelson, Inc., Nashville, TN: 2004.
Pentru studiu mai aprofundat
Made with FlippingBook flipbook maker