Luptă lupta cea bună a credinței
Lecţia 5 Excelenţa pe care o arătăm • 73
7. Harul lui Dumnezeu ne instruieşte cum să trăim şi să facem fapte bune pregătindu-ne pentru a doua venire a lui Cristos. Citește Tit 2.11-14. Completează spaţiile libere. a. Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire ne învaţă să renunţăm ____________________ şi să trăim _____________________________ aşteptând binecuvântata nădejde. b. Isus S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi ca să ne ăscumpere _____________________________ şi să Îşi curăţească un popor care să fie al Lui, plin de _________________________________. Calitatea de copii preaiubiţi ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos, ne obligă să ne asemănăm Lui, Domnului nostru şi să avem grijă de alţii în dragoste. Suntem mădularele Lui în acestă lume, ca şi cum El ar trăi prin noi aici pe pământ. Prin urmare, suntem chemaţi să fim „sfinţi” (puşi deoparte) pentru Dumnezeu, făcuţi neprihăniţi prin credinţa în Isus. Am fost puşi deoparte pentru a trăi vieţi curate şi sfinte înaintea Domnului. Suntem în proces de sfinţire (puşi deoparte pentru posesiunea şi folosul lui Dumnezeu), atât pentru a arăta, cât şi pentru a spune altora că Îi aparţinem lui Cristos şi, că și ei la rândul lor, pot fi transformaţi prin aceeaşi Evanghelie care ne-a transformat pe noi. În adevăr, Dumnezeu nu ne-a invitat să trăim vieţi lipsite de evlavie şi curăţie, ci vieţi sfinte şi neprihănite. Pe lângă faptul că suntem chemaţi să fim sfinţi, am fost făcuţi şi ambasadori ai lui Cristos, reprezentându-L pe Isus şi Împărăţia lui Dumnezeu în relaţiile şi conduita noastră. Noi suntem agenţi ai Împărăţiei, cetăţeni ai cerului lui Dumnezeu, de aceea ni s-a dat împuternicirea de a pleda în numele lui Dumnezeu în faţa altora. Trebuie să fim atenţi să facem acest lucru cu claritate, excelenţă şi înţelepciune. Atât prin cuvinte, cât şi prin fapte, noi îl proclamăm pe Isus din Nazaret ca Domn şi Cristos, viitorul Împărat al lumii. Noi oferim viaţa în Numele Lui prin prezentări ale Evangheliei oricărui om care se pocăieşte şi crede, iar prin demonstrarea dragostei şi faptelor noastre bune arătăm cum este Împărăţia. Prin acțiunile noastre, punem în scenă o versiune evlavioasă a piesei „Arată şi spune” în fiecare zi înaintea familiei noastre, a prietenilor şi a vecinilor, demostrând ce înseamnă să aparții Împărăţiei lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi un sfânt şi un ambasador pentru Cristos prin propria putere şi voinţă. Cristos trăieşte în noi prin Duhul Sfânt, putând fi repezentat numai umblând cu El. Pe măsură ce depindem de Cristos, Îl putem reprezenta tot mai bine.
Rezumat
Made with FlippingBook flipbook maker