Luptă lupta cea bună a credinței

Anexe 159

(universală) şi apostolică. Întrunindu-se regulat împreună într-o adunare a credincioşilor, membri ai Bisericii se întâlnesc local pentru a se închina lui Dumnezeu prin Cuvânt şi sacramente şi pentru a depune mărturie prin faptele bune şi proclamarea Evangheliei. Incorporând noi membri prin botez, Biserica perpetuează viaţa Împărăţiei prin părtăşia lor şi va demonstra prin cuvânt şi faptă realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu, prin viețuirea împreună şi slujirea celor din lume. 6. Unitatea credinţei. Marea Tradiţie afirmă fără echivoc catolicismul Bisericii lui Isus Cristos, prin faptul că este preocupată de păstrarea comunităţii şi continuitatea închinării şi teologiei Bisericii de-a lungul anilor (Biserica universală). Din moment ce a fost şi poate fi doar o singură nădejde, chemare şi credinţă, Marea Tradiţie a luptat şi s-a străduit pentru unitate în cuvânt, doctrină, închinare şi caritate. 7. Mandatul evanghelic al Cristosului înviat. Marea Tradiţie afirmă mandatul apostolic de a face cunoscut popoarelor victoria lui Dumnezeu în Isus Cristos, proclamând mântuirea prin credinţă în numele Său, invitând toţi oamenii la pocăinţă şi credinţă pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Biserica arată viaţa Împărăţiei în lumea de astăzi, prin fapte de dreptate şi neprihănire şi oferă o mărturie şi un semn al Împărăţiei prezente în lume şi pentru lume ( sacramentum mundi ), ca stâlp şi teren al adevărului, prin predicare şi viaţa trăită împreună. Biserica este însărcinată să definească clar şi să apere credinţa dată o dată pentru totdeauna prin apostoli, ca evidenţă a Împărăţiei lui Dumnezeu şi custodie a Cuvântului lui Dumnezeu. Concluzie: G ă sirea viitorului nostru privind înapoi Într-o vreme în care atât de mulţi sunt confuzi datorită haosului zgomotos, produs de mulțimea ce susţine că vorbește în numele lui Dumnezeu, este urgent pentru noi să redescoperim rădăcinile credinţei noastre, să ne întoarcem la începutul mărturiei şi practicii creştine şi să vedem, de fapt, că putem recupera identitatea noastră în izvorul închinării şi uceniciei faţă de Cristos care a schimbat lumea. Din punctul meu de vedere acest lucru se poate realiza printr-o apropiere evanghelică, critică a Marii Tradiţii, acea credinţă şi practică de esenţă care este sursa tuturor tradiţiilor, fie catolice, ortodoxe, anglicane sau protestante. Bineînţeles că tradiţiile specifice vor continua să caute să exprime şi să trăiască angajamentul faţă de Tradiţia cu autoritate (adică, Scripturile) şi faţă de Marea Tradiţie prin închinare, învăţătură şi slujire. Diversele noastre tradiţii creştine (cu „t”), când sunt înrădăcinate şi exprimă învătăţurile Scripturii şi sunt conduse de Duhul Sfânt, vor continua să facă Evanghelia clară în culturi şi subculturi noi, vorbind şi modelând nădejdea lui Cristos în situaţii noi modelate de propiul set de întrebări, în lumina propriilor lor circumstanţe unice. Tradiţiile noastre sunt în mod esenţial mişcări