Luptă lupta cea bună a credinței

56 • Luptă lupta cea bună a credinței

Tată, dă-mi darul discernământului şi fă-mă capabil ca, pe măsură ce studiez, să cunosc diferenţa între învăţăturile, duhurile şi darurile evlavioase și cele reprobabile. Arată-mi prin Duhul Sfânt care este Voia Ta şi dăruieşte-mi dedicare totală în înfăptuirea planurile Tale. Doamne drag, Te rog ajută-mă să fiu grabnic la ascultare, încet la vorbire şi la mânie (Iacov 1.19). Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele. Fie să rostesc adevărul tău cu înţelepciune pentru ca să poată beneficia de el toţi cei cu care vorbesc. Povăţuieşte-mă acum în acest studiu, pe măsură ce primesc Cuvântul Tău şi instrucţiunile Tale. Cer toate aceste lucruri în numele puternic al lui Isus, Domnul şi Mântuitorul meu. Amin. 1. „Au dispărut toţi apostolii și liderii cheie?” În timpul unui studiu biblic pe cartea Efeseni, un creştin nou în credinţă a citit Efeseni 4.11 15 şi a pus următoarea întrebare „Am crezut că apostolii, profeţii şi oameni asemeni lor nu există acum în biserică. Ce înseamnă textul acesta? Avem astăzi oameni care sunt apostoli şi profeţi, iar dacă e aşa, unde sunt? Dacă înţeleg ce spune Pavel, Dumnezeu ne-a dăruit aceşti oameni ca să ne învețe cum să slujim altor oameni. Asta e excepțional!” Ce înseamnă textul pentru noi în zilele noastre– continuă Dumnezeu să dăruiască Bisericii lideri cu daruri speciale pentru ca cei credincioşi să devină lucrători eficienţi în lume? 2. „Nici măcar nu ştiu cine este păstorul meu.” Într-o întâlnire de rugăciune a bărbaţilor, s-a ivit subiectul necesităţii unui păstor care să instruiască și să manifeste autoritate. Un frate a spus „Într-adevăr, Dumnezeu ne-a oferit păstori ca să ne apere şi să ne protejeze de învăţături false şi de pericole spirituale. Ei sunt păstorii lui Dumnezeu, care au primit autoritate de la Domnul, ca să ne ajute pe noi, turma lui Cristos, să fim bine hrăniți, puternici şi gata pentru lucrare.” Un creştin din biserică, nou în credinţă a spus „Aud ce afirmi, dar sincer, nu înţeleg. Am vorbit doar o singură dată cu păstorul, (ceea ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă, când am venit prima dată la biserică) şi nu îl cunosc deloc. Sincer, nu îmi cunosc păstorul. Cum poate să mă păstorească, dacă nu îl cunosc?” Ce sfat i-ai da acestui credincios – crezi că Dumnezeu are în vedere o schimbare a relaţiei lui cu păstorul? 3. „Cum ştii efectiv când ai Duhul Sfânt?” O tânără creştină era deranjată de conversaţia care a avut-o cu o persoană din autobuz, care susţinea că este creştină „penticostală”. Acea persoană insista că trebuie

Contact

Made with FlippingBook flipbook maker