Luptă lupta cea bună a credinței

Anexe 157

Listez aici adaptarea, redactarea şi extinderea noţiunilor lui Tjorhom, ca și startul unei simple numiri ale dimensiunilor critice care merită atenţia noastră neîmpărţită şi redescoperirea lor sinceră. 1. Tradiţia Apostolică. Marea Tradiţie este înrădăcinată în Tradiţia Apostolică, adică, în mărturia oculară şi experienţa directă a apostolilor cu Isus din Nazaret, autoritatea mărturiei lor la viaţa şi lucrarea Sa fiind înregistrate în Sfintele Scripturi, canonul Bibliei noastre de astăzi. Biserica este apostolică, zidită pe fundamentul profeţilor şi apostolilor, Cristos Însuşi fiind piatra din capul unghiului. Scripturile însele reprezintă sursa interpretării noastre despre Împărăţia lui Dumnezeu, povestea dragostei răscumpărătoare a lui Dumnezeu întrupată în promisiunea făcută lui Avraam şi patriarhilor, în legămintele şi experienţa lui Israel şi care culminează cu revelarea lui Dumnezeu în persoana lui Cristos Isus, aşa cum a fost profeţit de prooroci şi explicat în mărturia apostolilor. 2. Consiliile şi crezurile ecumenice, în mod special Crezul de la Niceea. Marea Tradiţie declară adevărul şi delimitează limitele istorice ale credinţei ortodoxe, aşa cum a fost definită şi afirmată în crezurile ecumenice ale Bisericii primare, cu focalizare specială pe Crezul de la Niceea. Declaraţiile lor au fost considerate ca fiind o interpretare şi un comentariu real asupra învăţăturilor setului apostolilor din Scriptură. Substanţa învăţăturilor 5 nu este sursa credinţei în sine, nici mărturia consiliilor sau crezurile ecumenice, în mod special acele dinaintea secolului cinci (când teoretic toate elementele doctrinelor despre Dumnezeu, Cristos şi mântuire au fost articulate şi îmbrăţişate). 6 6 În timp ce cele ş apte consilii ecumenice (împreun ă cu altele) sunt recunoscute ca liant, atât de comunitatea catolic ă , cât ş i de cea ortodox ă , totu ş i primele patru consilii trebuie luate în considerare ca fiind cele mai esen ţ iale m ă rturii ale Bisericii primare, nedivizat ă . Al ţ ii, c ă rora m ă al ă tur, sus ţ inem acest lucru pentru c ă primele patru articuleaz ă ş i stabilesc o dat ă pentru totdeauna ceea ce este considerat a fi credin ţ a ortodox ă asupra doctrinelor Trinit ăţ ii ş i Întrup ă rii (cf. Philip Schaff, The Creeds of Christendom, v. 1. Grand Rapids: Baker Book House, 1996, p. 44). În mod similar, pân ă ş i magistralii reformatori îmbr ăţ iseaz ă înv ăţă tura Marii Tradi ţ ii ş i ţ in cele mai semnificative m ă rturii ca autoritate. Corespunz ă tor, Calvin ar p ă rea s ă argumenteze în propria sa teologie interpretarea conform c ă reia „chiar dac ă consiliile ar avea prestan ţ a lor; în acela ş i timp Scriptura ar sta în locul cel mai înalt, cu tot ce face obiectul s ă u standard. În acest fel, îmbr ăţ i şă m de bun ă voie ca sfinte primele consilii, cum ar fi cel de la Niceea, Constantino pol, Efes I, Chalcedon ş i altele asem ă n ă toare, care erau preocupate cu respingerea erorilor– deoarece, în cele din urm ă se rela ţ ionau la înv ăţă turile credin ţ ei. Acestea nu con ţ in altceva decât expunerea pur ă a Scripturii, pe care sfin ţ ii p ă rin ţ i au aplicat-o cu pruden ţă spiritual ă pentru a strivi du ş manii religiei care au ap ă rut atunci.” (cf. John Calvin, Institutes of the Chris tian Religion, IV, ix. 8. John T. McNeill, ed. Ford Lewis Battles, trans. Philadelphia: Westminster Press, 1960, pp. 1171-72). 5 Sunt profund îndatorat Dr. Robert E. Webber pentru distinc ţ ia util ă între sursa ş i substan ţ a credin ţ ei ş i intepretarea cre ş tin ă .